Intr-o perioada in care interesul oamenilor pentru sursele de energie regenerabila este unul tot mai ridicat, exista in spatiul public tot mai multe notiuni si termeni care graviteaza in jurul acestui interes. La nivel global, exista deja de ani buni un fenomen al energiei electrice obtinute din surse regenerabile, iar cea mai populara varianta este energia produsa de lumina solara. Exploatarea energiei solare este de interes si in Romania, chiar daca acest interes este unul de factura mai recenta.
In prezent, oamenii sunt tot mai interesati de instalarea de panouri fotovoltaice, dar si de utilizarea altor sisteme prin care sa fructifice o sursa de energie ieftina si inepuizabila. Si popularitatea variantelor de panouri solare pentru apa calda este in crestere, insa acestea nu au o caracteristica specifica exclusiv panourilor fotovoltaice. Este vorba despre capacitatea de a-ti permite, ca utilizator, sa devii prosumator. In acest articol, vei putea afla ce este un prosumator, ce avantaje are, dar si care sunt actele necesare pentru prosumator.
Prosumator – definitie
Notiunea de prosumator este, de fapt, o combinatie intre cuvintele “producator” si “consumator”. Termenul se refera la o entitate, fie persoana fizica, fie companie, care consuma energie electrica, dar o si produce, in acelasi timp. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, entitatea in sine trebuie sa obtina energia pe care o consuma prin intermediul tehnologiilor de energie regenerabila. Poate fi vorba si despre turbine eoliene, insa, in general, prosumatorii persoane fizice apeleaza la panouri solare.
Prosumatorii sunt persoane care nu depind de sursele traditionale de energie electrica, ci sunt orientati catre obtinerea de energie din surse care le permit chiar sa produca ei insisi curent electric pe care sa il furnizeze catre retea. Un exemplu foarte bun de prosumator consta in persoanele si familiile care instaleaza panouri solare fotovoltaice in curtea sau pe acoperisul casei lor. Pe timpul zilei, panourile produc un surplus de energie, raportat la necesarul de consum al familiei in cauza. Acest exces poate fi returnat la nivelul retelei electrice.
Asadar, cea mai clara definitie la prosumator este: persoana sau entitate care isi produce singura energia electrica necesara activitatilor pe care le desfasoara si care transfera surplusul generat, la nivelul retelei publice. Aparitia posibilitatii de a deveni prosumator a determinat indivizii, dar mai ales marile companii, sa devina mai interesati de reducerea emisiilor cu gaze de efect de sera si sa se orienteze catre sursele de energie regenerabila. De ce? Pentru ca, pe langa ce este prosumator, trebuie sa stii si ca acest statut ofera cateva avantaje foarte importante.
Avantaje prosumator – ce beneficii obtii?
Statutul de prosumator este unul care confera atat persoanelor fizice, cat si companiilor care il dobandesc, un set de beneficii importante. Atentie! Poti fi prosumator si in alte domenii, nu doar in context energetic, insa aceasta este cea mai comuna si atractiva forma, deoarece ofera cateva beneficii foarte importante. Iata care sunt acestea:
Pentru prosumator, ce inseamna surplus de energie produs cu ajutorul panourilor solare sau turbinelor eoliene, si orientat catre retea, presupune si o compensare la nivelul facturilor. Daca nu te alimentezi exclusiv din sursele de energie regenerabila si apelezi, totusi, si la reteaua clasica, atunci cu siguranta poti sa te bucuri de reduceri importante ale consumului net de energie achizitionata de la furnizorul conventional. Implicit, si costurile vor scadea.
Ce inseamna sa fii prosumator, raportat la beneficiile financiare? Pe scurt, daca produci multa energie in exces si o directionezi catre retea, exista furnizori care te vor plati pentru curentul oferit. In functie de complexitatea instalatiei utilizate si de cantitatea de energie generata, veniturile pe care le obtii pot fi unele destul de importante. Acest beneficiu este unul semnificativ mai ales pentru prosumatorii complecsi, precum firmele care apeleaza la panouri fotovoltaice.
Ca prosumator, utilizezi in mod clar surse de energie moderne, regenerabile. Drept urmare, te poti elibera in foarte mare masura de dependenta fata de sursele conventionale de energie. Daca apelezi la echipamente adecvate si performante, poti fi foarte aproape de o autonomie totala, din punct de vedere energetic. Totodata, reduci riscul de intreruperi ale alimentarii cu energie electrica.
In plus, scapi si de grija potentialelor fluctuatii aparute pe piata la nivelul preturilor cu energia. Si pentru companii este importanta aceasta autonomie, macar partiala, deoarece creeaza stabilitate in fata schimbarilor de pe piata energiei. Este vorba atat despre fluctuatiile pretului, cat si despre instabilitatea care se poate manifesta la nivelul functionarii retelelor electrice.
Ca utilizator al surselor regenerabile de energie si, mai ales, ca prosumator, pui umarul la promovarea si evolutia tehnologiilor durabile. Acest lucru contribuie la imbunatatirea situatiei economice, precum si la dezvoltarea tehnologiilor intr-un domeniu care favorizeaza un trai ecologic si caracterizat de optiuni sustenabile pentru productia si consumul de energie electrica.
Producerea si consumul energiei electrice, in baza unor sisteme precum panourile fotovoltaice pe care le poti gasi in oferta DBSolar, genereaza un impact mic asupra mediului inconjurator, mai ales prin comparatie cu sursele de energie traditionale, asa cum sunt combustibilii fosili. Ca prosumator, contribui la reducerea emisiilor gazelor cu efect de sera si la protejarea mediului inconjurator.
Ca prosumator, poti deveni un adevarat exemplu pentru cei din comunitatea ta. Poti sa ii incurajezi si sa ii inspiri si pe alti oameni sa fie interesati de adoptarea unor tehnologii regenerabile, sanatoase pentru mediu, dar si eficiente din punct de vedere economic. Si ca entitate juridica, statutul de prosumator contribuie la imbunatatirea imaginii si poate sa ajute la atragerea de clienti.
Prosumator vs producator – ce diferente exista
Asa cum ai putut observa din definitia prosumatorului, partea de “pro” isi are originea in notiunea de producator. Asadar, intre cele doua concepte exista asemanari importante, insa ele nu sunt sinonime.
Producatorul este o entitate care isi concentreaza toata activitatea asupra producerii de bunuri, servicii sau, in acest caz, energie electrica. El ofera tot ceea ce produce catre vanzare sau distributie. Producatorii prioritizeaza eficienta si rapiditatea in activitatea lor, iar concentrarea maxima este orientata catre clientii care trebuie sa le cumpere produsele.
Prosumatorul este un consumator care vine, in plus, cu o cantitate din resursa consumata, pe care o orienteaza catre alti consumatori. In cazul energiei electrice, prosumatorul profita de randamentul echipamentelor pe care le foloseste pentru a genera energie electrica, iar cantitatea suplimentara rezultata in urma activitatii acestora este orientata catre reteaua din care se pot alimenta si alti consumatori.
Asadar, un producator este concentrat exclusiv pe producerea de energie electrica, iar aici putem sa amintim, ca exemple, companiile mari care activeaza pe piata din Romania si nu numai. Prosumatorul este cel care produce energie pentru propriul consum, dar care genereaza si un surplus redirectionat catre reteaua publica. In esenta, un prosumator este o extensie a conceptului de consumator, care vine in plus si cu capacitatea de a produce o cantitate de energie, pentru alti consumatori.
Prosumatorul poate fi definit si drept un consumator activ. Daca esti interesat de cum poti deveni prosumator, trebuie sa stii ca acest statut ofera multiple beneficii din perspectiva financiara si a sustenabilitatii, insa vine si cu unele conditii. Prosumatorul trebuie sa acopere cateva costuri initiale semnificative, sa respecte legislatia pentru prosumator, dar si sa intocmeasca un dosar cu documente necesare pentru prosumator. In continuare, poti afla cele mai importante amanunte despre aceste conditii.
Cum devin prosumator? – conditii prosumator
Dobandirea statutului de prosumator este posibila doar daca indeplinesti cateva conditii importante. Iata conditiile si pasii necesari, pentru a putea sa ai drumul deschis catre obtinerea statutului de prosumator:
Cea mai importanta parte este cea referitoare la eliberarea certificatului de racordare, deoarece aici intervine problema actelor necesare pentru prosumator. In cele ce urmeaza, vei putea afla ce contine dosarul de prosumator si cat dureaza pana ti se va elibera certificatul, din partea distribuitorului.
Acte necesare pentru a deveni prosumator
Dupa ce sistemul tau de panouri fotovoltaice a fost montat de catre un instalator care are autorizatie ANRE, poti trece la indeplinirea formalitatilor pentru eliberarea certificatului de racordare. Iata lista de acte necesare la dosarul de prosumator:
Cat dureaza sa devii prosumator
Pe langa ce contine dosarul de prosumator, trebuie sa stii si la ce interval de timp trebuie sa fii pregatit sa astepti, inainte de a dobandi statutul de prosumator. Distribuitorul catre care adresezi cererea de eliberare a Certificatului de prosumator trebuie sa raspunda solicitarii tale de eliberare a acestui certificat, intr-un interval de maximum 45 de zile de la inregistrarea dosarului. Atentie! Pentru ca raspunsul sa vina la timp si totul sa mearga in conformitate cu asteptarile tale, trebuie ca dosarul depus sa fie complet si corect.
Odata ce poti incepe activitatea de prosumator, vei putea sa gestionezi surplusul de energie astfel:
Un contract de furnizare se poate incheia cu distribuitorul tau de energie si in acelasi timp cu cel de vanzare-cumparare a energiei pe care o produci. Acest lucru este important atunci cand iti construiesti o casa noua si nu ai fost, inca, racordat la o retea electrica. Este important sa iti alegi un furnizor care sa iti permita sa vinzi excesul de energie si, in baza contractului de vanzare-cumparare, sa iti prezinte pe factura lunara cantitatea de energie pe care ai oferit-o catre retea, precum si sumele de la plata carora ai fost scutit. Este de retinut ca, daca ai semnat un contract de vanzare-cumparare, furnizorul este obligat sa achizitoneze curentul electric pe care il produci!
Interesul si deschiderea catre exploatarea unor surse de energie regenerabila este unul care ofera doar beneficii tuturor celor care il au. Daca esti o persoana orientata catre un stil de viata mai prietenos cu mediul inconjurator, dar si cu perspective mai bune din punct de vedere al costurilor cu energia, cu certitudine merita sa incerci sa inlocuiesti mijloacele de deplasare conventionale cu vehicule electrice. DBSolar iti ofera modele de calitate, la fel cum poti opta din magazinul nostru si pentru echipamente de fitness de calitate.
In concluzie, aceasta este versiunea noastra de ghid de prosumator, iar informatiile pe care ti le-am prezentat ar trebui sa te ajute sa te lamuresti mai usor atunci cand te intrebi “ce trebuie sa fac daca vreau sa devin prosumator”? Beneficiile de a genera energie electrica cu ajutorul unor panouri fotoboltaice, iar apoi de a vinde o parte din aceasta energie sunt remarcabile. Respecta acesti pasi pentru prosumator pe care ti i-am prezentat si fii gata sa contribui si tu la o planeta mai sanatoasa si la o gestionare mai eficienta a resurselor naturale!
Sursa foto: Unsplash.com